luni, 20 decembrie 2010

Să fim și noi precum steaua din Betleem..

   Ce glorie măreață a avut Domnul Isus și în starea de umilință din iesle! Născut din părinți umili, născut într-un staul de vite, dar astrele cerești se pun în mișcare ! Înțelepții lumii încep să-L caute ! Puternicii lumii încep să treumre ! Nimenu nu rămâne indiferent la nașterea lui Isus. Tulburare si frică sau bucurie și pace, iată alternativa pe care o oferă Isus de fiecare dată când le iese oamenilor în cale !

   O stea răsare pe cer să le spună oamenilor despre Isus. Datoria de a-L vesti pe Isus este a noastră. Dacă nu o facem, o fac stelele. Tot asa cum în altă parte citim că dacă noi nu strigăm, vor striga pietrele. Natura întreagă îl vestește pe Dumnezeu, dar El vrea ca lucrul acesta să-l facem mai întăi noi. Dacă noi vom conduce oameni la Isus, așa cum a făcut steaua, atunci vom căpăta și noi strălucirea acelei stele: "Cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele!"(Daniel 12:3)
   Steaua a putut să-i conducă pe magi la Isus, deoarece ea era a lui Isus (I-am văzut steaua..). Degeaba te străduiești să le spui altora despre Isus, degeaba încerci să-i conduci pe alții la Isus, dacă tu însuți nu ești al Lui. Dar dacă tu ești dăruit Lui totalmente, dacă trupul tău este trupul Lui, dacă mintea ta este gândirea Lui, Oameni îl vor recunoaște imediat pe Isus în tine ! Odată ucenicii I-au cerut lui Isus să li-L arate pe Tatăl, pe Dumnezeu. Și Isus răspuns simplu: "Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Dumnezeu"(cf. Ioan 14:9). Poți tu să spui tot atât de simplu astâzi, când atâția sunt dornici să-L vadă pe Isus : "Cine mă vede pe mine îl vede pe Isus?" Strălucește Isus in tine așa fel încât să se poată spune desăre tine că tu ești lumina lumii? Căci, dacă Isus a spus odată:"Eu sunt lumina lumii"(Ioan 8:12) tot El ne-a spus urmașilor Săi "Voi sunteți lumina lumii" (Matei 5:14). Da, acestea sunt cuvinte înspăimântător de mari, dar Isus așteaptă de la tine nici mai mult nici mai puțin decât tu să fii El, adică să poți spune cu Pavel : "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine" (Galateni 2:20)
   Steaua i-a condus pe magi la Isus. Este singurul lucru care ni se spunea despre ea. Nu știm ce culoare, nici ce marime sau ce formă avea. Atenția nu ne este înd
 reptată sprea stea, ci spre Isus, și singura misiune a stelei a fost să arate pe Isus. Aceasta este și chemarea noastră. Desigur, nouă ne place ca lumea să ne laude, să ne aprecieze calitățile, frumusețea, înțelepciunea. Și iată, tocmai prin aceasta, prin strădania noastră de a atra privirile altora spre noi înșine ne ratăm rațiunea noastră de a fi , aceea de a-L arăta pe Isus, de a-L lăsa pe El să iasă în evidență în ființa noastră. Biblia ne spune, în chip simbolic, că Diavolul a fost o stea strălucitoare, însă când acest Luceafăr a început să se mândrească de propria sa frumusețe si strălucire, el a devenit Lucifer. Ce mică diferență lingvistică între Luceafăr și Lucifer! Lumina pe care i-o dăduse Dumnezeu să o împrăștie în lume, Luceafărul a considerat-o drept propria sa lumină, a început să fie mândru de ea și a dorit să și-o afirme, punându-se chiar mai presus de Însuși Dumnezeu, și aceasta l-a tranformat in Lucifer. Fiecare creștin este chemat să fie un Luceafăr. Și el poate fi un Luceafăr numai atâta vreme cât știe că lumina pe care o are iîn el nu este a lui, ci este a lui Isus care trăiește in el, câtă vreme este conștient de totala lui dependențp de lumina lui Isus și de prezența Lui vie în el.
   Ești tu o stea care Îl arată pe Isus, sau una care încearcă zadarnic și tragic sp atragă privirile altora spre sine însuși?
   Steaua s-a oprit la Isus, nu s-a dus mai departe, Isus rămâne chiar și astăzi după două mii de ani, ținta finala a omenirii. Astăzi, este adevărat cunoaștem mai multe decât cei de acum două mii de ani, suntem mai "civilizați" decât ei. Dar nevoia fundamentală a omului rămâne aceaeași, și soluția unică a problemei umane rămâne Isus Cristos. El rămâne Calea spre Dumnezeu, Adevărul lui Dumnezeu și Viața adevărată dată de Dumnezeu. Fă ca steaua aceea : oprește-te la Betleem ! Acolo vei găsi împlinirea menirii tale în lume, acolo vei făsi lumina adevarată, acolo îl vei găsi pe Dumnezeu.

Un comentariu:

Anonim spunea...

fie ca DUMNEZEU sa itgi intareasca pasii si sa iti de o putere indoita din DUHUL sau ca sa poti duce pana la capat lucrarea pe care ai inceput-o
al tau prieten si frate LEON